Acasa » Tineret » Oferta turistica » Tabere gratuite 2019

23
APR
2019
Tabere gratuite 2019

           Ministerul Tineretului si Sportului a aprobat Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta, pentru anul 2019, conform Metodologiei in vigoare, urmatoarele locuri pentru tinerii cu nevoi sociale si pentru tinerii cu dizabilitati:

 

  • 61 de locuri pentru desfasurarea de tabere sociale pe perioada vacantei de vara 2019;
  • 400 de locuri pentru desfasurarea de tabere pentru persoane cu dizabilitati pe perioada vacantei de vara 2019.

 

 A. Pentru Tabere Sociale:

          Beneficiarii taberelor sociale care se vor desfasura in vacanta de vara a anului 2019, vor fi in procent de 50% elevi proveniti din familii al caror venit mediu lunar pe membru de familie este de pana la 50% din salariul minim brut pe economie si in procent de 50% elevi care beneficiaza de o masura de protectie speciala, instituita conform Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata cu modificarile și completarile ulterioare.

         In situatia in care numarul elevilor care pot participa la aceste tabere este mai mare decat numarul locurilor aprobate, elevii vor fi selectati avand la baza urmatoarele criterii : mediile generale din ultimul an școlar incheiat, performanțele sportive și performanțele artistice.

       Dosarele vor fi centralizate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta si Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, care le vor transmite spre aprobare Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta.

Dosarele vor contine:

1. Cerere tip

2. Documentele care atesta faptul ca elevul este provenit din familii al caror venit mediu lunar pe membru de familie este de pana la 50% din salariul minim brut pe economie (hotararea Comisiei pentru Protectia Copilului sau sentinta judecatoreasca prin care s-a instituit masura de protectie speciala);

3. Adeverinta care atesta calitatea de elev in invatamantul de stat si media la invatatura din ultimul an scolar. Pentru participarea la tabara sociala este obligatorie media 10 la purtare sau calificativul "foarte bine";

4. Acord privind acceptul prelucrarii datelor cu caracter personal, dat de parintele participantului minor la tabara sau de catre participant daca este major (18 ani) si de catre insotitor, cadru didactic, animator, formator.

         Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta impreuna cu Inspectoratul Scolar Judetean Constanta (școlile) isi vor asuma intreaga responsabilitate cu privire la intocmirea dosarelor beneficiarilor, avizarea acestora si transmiterea lor catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta.

      Dosarele de candidatura se vor depune la sediul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta (strada Ion Banescu, nr. 2, Constanta), pana pe data de 20.05.2019, urmand a fi aprobate in limita locurilor disponibile.

B. Pentru Tabere pentru Persoane cu Handicap:

Dosarele vor contine:

1.    cererea privind acordarea unui loc de tabara gratuit pentru persoana cu handicap (cererea poate fi depusa atat de parinte sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap cat si de un reprezentant al unitatii de invatamant de care apartine);

2.    copie dupa documentul care atesta gradul de handicap;

3.    adeverinta emisa de unitatea de invatamant care atesta incadrarea intr-o forma de invatamant ;

4.    acord privind acceptul prelucrarii datelor cu caracter personal, dat de parintele sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap, cat si de un reprezentant al unitatii de invatamant de care acesta apartine.

            In cazul studentilor cererea poate fi depusa atat personal, cat si de reprezentantul legal.

         Dosarele de candidatura se vor depune la sediul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta (strada Ion Banescu, nr. 2, Constanta), pana pe data de 20.05.2018, urmand a fi centralizate, verificate si aprobate in limita locurilor disponibile.

            Beneficiarii care nu au mai participat la aceste tabere, vor avea prioritate la selectie.

          Metodologia completa de acordare a taberelor sociale si a celor pentru persoane cu handicap se gaseste pe site-ul www.dsjconstanta.ro Tineret - Oferta Turistica - Tabere Gratuite 2019.

Descarca fisier atasat: Anexa Ordin 460 tabere handicap
Descarca fisier atasat: Ordin metodologie 462 tabere sociale
Descarca fisier atasat: Anexa Ordin 462 tabere sociale